Bijuterii

Primăvara la urechile tale! 6 modele superbe de cercei florali

on
24 martie 2019

Imprimeul floral, bijuteriile cu un astfel de design și orice accesoriu care amintește de frumusețea de afară sunt literă de lege în luna lui martie. Ne place să oferim ținutelor noastre o amprentă de veselie, o vibrație care să rezoneze cu peisajul extraordinar pe care ni-l oferă natura, afară.
În acest sezon vă recomandăm să porți cercei cu motive florale. Colorate, zgomotoase, sau, dimpotrivă, delicate și elegante, aceste bijuterii sunt concepute exact pe sufletul primăverii. Mai jos v-am pregătit o selecție a modelelor care vă vor face fericită acum!

Flori prinse de urechi: 6 modele de cercei de sezon
La Accent Bijuterii sărbătorim întotdeauna venirea primăverii cu podoabe în ton cu sezonul. Imprimăm flori pe accesorii și ne lăsăm inspirați de feeria de culori și de spectacolul vizual pe care natura ni-l oferă întotdeauna cu mărinimie. Pentru că știm că și dvs adorați minunile celui mai frumos dintre anotimpuri, vă sfătuim să le imitați exemplul și să le răspundeți pe măsură cu o pereche de cercei cu model floral.

Cercei din argint cu citrin
Ceea ce ne place cel mai tare la primăvară e că e colorată cu o multitudine de culori. Imaginați-vă un câmp înveşmântat în flori de toate culorile și dimensiunile și veți înțelege de ce natura e considerată a fi cel mai talentat pictor. Noi nu putem decât să îi imităm arta, dar sperăm că am reușit pe cât de bine se poate în misiunea noastră prin intermediul cerceilor din argint placați cu aur galben și alb, ornamentați cu pietre de citrin fațetate și cu piatra de sinteză zirconia. Jucăuși și colorați, cerceii se prind de ureche prin intermediul șuruburilor și se vor asorta de minune cu o rochie cu imprimeu floral în tonuri de galben.

Cercei din argint cu citrin – CC6449

 

Cercei din argint cu turmaline, rodolit și smarald
Dacă preferați cerceii lungi, plini de personalitate, vă felicităm: sunteți în pas cu ultimele tendințe din modă. Nu mai rămâne decât să adăugați niște flori și veți obține una dintre bijuteriile care vor face furori în acest sezon. Cerceii din argint placat cu aur alb de 14 karate sunt decorați cu pietre de rodolit, cu smaralde și turmaline multicolore, fațetate, și vor reprezenta un adevărat magnet pentru privirile celor din jur. Asortați-i unei rochii decadente de seară și vă garantăm că veți străluci la orice petrecere!

Cercei din argint cu turmaline, rodolit și smarald – CC6686

 

Cercei din argint cu topaz bleu
Tot lungi, dar de data aceasta mult mai delicați, cerceii din argint cu topaz bleu sunt atât de diafani încât ne așteptăm să îi regăsim la tot pasul prin vreo grădină cu aspect paradiziac. Accesoriile sunt pur și simplu fabuloase, în cel mai pur sens al cuvântului. Placați cu aur galben și alb, sunt ornamentați cu pietre de topaz fațetate, bleu, înfățișând o floare delicată. Purtați alături de o rochie înflorată, midi, romantică, și veți face ravagii la un garden party de primăvară.

Cercei din argint cu topaz bleu – CC7029

 

Cercei din argint cu granat
Dacă preferați cerceii mai simpli și mai subtili, atunci modelul floral pe care vi-l recomandăm sunt cerceii din argint placat cu aur alb și galben de 14 karate, ornamentați cu pietre de granat și zirconia. Nu știm ce ne place mai tare: modelul vesel de primăvară, floarea care ne provoacă imediat un surâs sau întrepătrunderea gingașă de roz, galben și argintiu. Cert este că suntem extrem de mulțumiți de creația noastră și sperăm din tot sufletul să vă aducă fericire și noroc. Se va înțelege de minune cu un costum format din pantaloni culottes și sacou, în tonuri efervescente de primăvară.

Cercei din argint cu granat – CC6454

 

Cercei din argint cu topaz bleu, safire multicolore și turmaline roz
De dimensiuni delicate, dar mult mai îndrăzneți, cerceii ornați cu topaz bleu, cu safire multicolore și turmaline roz s-au inspirat din suflul proaspăt al primăverii, din imaginea idilică a unui lac pe malul căruia cresc flori multicolore. Placați cu aur alb de 14 karate, cerceii se prind de ureche cu ajutorul șuruburilor și vor scânteia plini de viață la urechea dvs. Asortați fie cu o pereche de jeans și un pulover sau o cămașă simplă, fie cu o rochie de mătase uni.

Cercei din argint cu topaz bleu, safire multicolore și turmaline roz – CC6752

 

Cercei din argint cu tanzanit și rodolit
Încheiem tot cu o pereche de cercei statement: dacă primăvară și-a propus în acest an să fie atât de spectaculoasă, noi de ce nu i-am urma exemplul? Bijuteriile sunt realizate din aur alb de 14 karate și sunt ornamentate cu pietre de tanzanit și rodolit fațetate. Sunt flori peste tot în designul lor, ceea ce îi face bijuteriile perfecte pentru cel mai frumos dintre anotimpuri. Vă recomandăm să îi purtați mândră alături de cea mai frumoasă rochie a dvs, fie ea colorată, fie uni. Albul pur va scoate superb în evidență scânteierea acestor cercei cu model floral!

Cercei din argint cu tanzanit și rodolit – CC6803

 

Purtați primăvara la ureche, în suflet, în gând, cu ajutorul cerceilor cu model floral pe care vi i-am recomandat. Orice ocazie e bună pentru a vă face un dar din suflet în această primăvară, așa că nu pierdeți ocazia de a vă răsfăța! La Accent Bijuterii am creat cele mai frumoase podoabe, cu dragoste și cu inspirație de primăvară!

ETICHETE
ARTICOLE ASEMANATOARE

LASA UN COMENTARIU

DESPRE COMACCENT
Bucuresti

Datorită experienței de peste 30 de ani în domeniu, modelele „Accent Bijuterii” excelează nu doar prin design-ul deosebit ci și în privința materialelor naturale folosite, prelucrate manual. Modelele „Accent Bijuterii” se regăsesc și în magazinul de la Piața Romană, str. Mendeleev nr.44 sect.1, București. În acest moment, pe lângă vânzarea bijuteriilor din aur și argint, magazinul nostru vă oferă și servicii de reparații bijuterii. De luni până vineri un bijutier profesionist vă stă la dispozitie. Comaccent vă oferă posibilitatea de a oferi cadouri inclusiv partenerilor de afaceri, colaboratorilor, clienților sau propriilor angajați, cu oferte speciale în funcție de comanda Dumneavoastră. www.accentbijuterii.ro