Bijuterii

Pietre nobile pentru regina zodiacului!

on
29 iulie 2021

În natură, leul este regele animalelor, iar acest fapt se reflectă și în personalitatea celor născuți sub acest semn zodiacal, prin atitutinea cu totul și cu totul distinctă față de ceilalți nativi, spiritul de lider și eleganța înnăscută. Se cuvine deci să-i sărbătorim cu pietrele lor talisman!

Granatul, cunoscut şi sub numele de almandin, este considerat un simbol al prieteniei eterne şi al încrederii. Nativii din Leu sunt prieteni de nădejde și tovarăși de drum lung pe care te poți baza oricând, iar granatul este și o piatră protectoare pentru călătoriile lungi, fiind și una dintre pietrele cu cele mai puternice proprietăți energizante din lume.

Pentru 2020 și nuanța anului Classic Blue conform specialiștilor de la Pantone,topazul bleu este una din soluțiile acestei culori ca remediu la tensiune, la stres și la agitație.

În timpul Imperiului Roman, piatra ochi de tigru a fost folosită de războinici și soldați drept protecție în lupte. Mai târziu, în Evul Mediu, ochiul de tigru a fost purtat ca un pandantiv pentru a îndepărta vrăjile și a alunga spiritele rele. Astăzi, piatra este utilizată deseori în litoterapie, dar și în arta bijutieră.

Onixul, o varietate de agat fin, a fost asociat cu zeiţa frumuseţii şi a dragostei încă din Antichitate. Este un protector foarte bun împotriva energiei negative și a tristeții, fiind și un talisman potrivit pentru astrologi, profesori și politicieni. Se spune că întinerește trupul și echilibrează emoțiile, ceea ce nu este deloc rău pentru nativii noștri dragi, impulsivi defel.

Considerat piatră a îndrăgostiților în epoca barocă, peridotul a fost denumit și olivine de către grecii din Antichitate, după culoarea verde-uleioasă a frunzelor de măslin. Romanii antici, în schimb, l-au denumit ″smaraldul serilor″ datorită faptului că era vizibil seara, în prezența luminii artificiale. El aduce pace și înțelepciune și vindecă tulburările gastrice, responsabile și pentru stările de spirit ale nativilor.

Pe vremuri, prețul chihlimbarului era mai mare decât cel al aurului, astfel încât nu a fost accesibil oricui, multă vreme. Astăzi, ne putem bucura de proprietățile sale cu totul speciale: el acționează în mod direct asupra corpului energetic și aduce calm, forță și echilibru.

O bijuterie cu una dintre aceste 4 pietre nobile poate reprezenta cadoul perfect pentru sărbătorita Leoaică din viața ta și va aprecia cu siguranță un gest aniversar cu semnificație atât de profundă! Găsești toate piesele de mai sus și mult mai multe în magazinul nostru online și în Galeria Accent din București. Pe curând!

ETICHETE
ARTICOLE ASEMANATOARE

LASA UN COMENTARIU

DESPRE COMACCENT
Bucuresti

Datorită experienței de peste 30 de ani în domeniu, modelele „Accent Bijuterii” excelează nu doar prin design-ul deosebit ci și în privința materialelor naturale folosite, prelucrate manual. Modelele „Accent Bijuterii” se regăsesc și în magazinul de la Piața Romană, str. Mendeleev nr.44 sect.1, București. În acest moment, pe lângă vânzarea bijuteriilor din aur și argint, magazinul nostru vă oferă și servicii de reparații bijuterii. De luni până vineri un bijutier profesionist vă stă la dispozitie. Comaccent vă oferă posibilitatea de a oferi cadouri inclusiv partenerilor de afaceri, colaboratorilor, clienților sau propriilor angajați, cu oferte speciale în funcție de comanda Dumneavoastră. www.accentbijuterii.ro